Îi „expropriază” BCE pe cei care economisesc?

18 mai 2015 (ultima actualizare: 25 august 2021)

Reprezintă ratele scăzute ale dobânzilor de politică monetară ale Băncii Centrale Europene o formă de impozitare a economiilor? Acuzația este, de obicei, formulată în modul următor: banca centrală a redus atât de mult rata dobânzii reprezentative, încât populația nu mai poate beneficia de dobânzi la economii. Ratele scăzute ale dobânzilor permit debitorilor să obțină credite mai ieftine. Numai că, în cele din urmă, creditorii nu se aleg cu mare lucru; vina îi revine băncii centrale. Un studiu rectifică însă această percepție.

Studiul demonstrează că nu banca centrală este cea care determină randamentul real al economiilor – corectat cu inflația – pe termen mai lung. Mai degrabă, acesta depinde, pe termen mediu, de cât de inovatoare este economia și de cât de tânără este forța de muncă a acesteia, de calitatea drumurilor și a altor infrastructuri, de cât de flexibilă este piața forței de muncă și de cât de favorabile creșterii economice sunt politicile promovate de autoritățile guvernamentale. Economia reală este cea care generează randamentele reale. Banca centrală vine în sprijinul acesteia, asigurând stabilitatea prețurilor, afirmă autorii studiului, Ulrich Bindseil (BCE), Jörg Zeuner (KfW) și Clemens Domnick (KfW). În cazul în care BCE ar aplica în mod deliberat o politică monetară inadecvată, acest lucru ar putea constitui un obstacol suplimentar pentru economie, frânând, în mod implicit, perspectivele de câștig pe termen lung ale deponenților.

Pentru toți deponenții din zona euro, trenarea activității economice și ratele scăzute ale dobânzilor asociate acesteia reprezintă un motiv de reală îngrijorare. Randamentele scăzute presupun o perioadă mult mai îndelungată pentru economisirea sumei dorite. Ar putea fi necesară amânarea achiziționării unui automobil nou sau ar putea fi nevoie de economisirea unei sume mai mari pentru atingerea aceluiași nivel de pensie privată suplimentară la bătrânețe. Însă ceea ce contează în acest context nu este nivelul ratei nominale a dobânzii aplicate investiției, ci, mult mai important, care este randamentul economiilor, după deducerea deprecierii monetare prin corectarea cu inflația. Autorii studiului Critique of accommodating central bank policies („O critică a politicilor acomodative ale băncilor centrale”) publicat de BCE evidențiază această diferență. Autorii arată că banca centrală influențează ratele nominale ale dobânzilor (necorectate cu inflația). Însă randamentele reale, determinante pentru deponenți, depind de factori reali, precum inovarea, evoluția demografică și piața forței de muncă, afirmă Ulrich Bindseil, Jörg Zeuner și Clemens Domnick.

Potrivit acestora, politica monetară poate avea o influență limitată asupra randamentelor reale doar pe termen scurt (unul sau doi ani). Pentru marea majoritate a deponenților însă, acest orizont nu are un caracter determinant. Pe termen mai lung, aplicarea unei politici monetare restrictive într-o perioadă caracterizată de o trenare a activității economice și de rate scăzute ale inflației este chiar defavorabilă pentru deponenți, în condițiile restrângerii în continuare a activității economice și, implicit, a capacității acesteia de a genera randamente reale mai ridicate. Altfel spus, nu orice majorare a ratelor dobânzilor are efect pozitiv asupra economisirii. Ratele prea ridicate ale dobânzilor în perioadele de contracție economică pot aduce pe termen scurt câștiguri relativ mai mari deponenților, însă pe termen lung aceștia suferă pierderi mult mai importante.

Conform studiului, o politică monetară greșită poate conduce la instabilitate și poate perturba economia. În schimb, o politică monetară corectă creează una dintre premisele unei creșteri economice sustenabile și stabile. Dar nu poate influența randamentul real al investițiilor pe termen mediu și mai lung. Și, chiar dacă ar putea, sarcina BCE este asigurarea stabilității prețurilor. În acest scop, BCE vizează o rată anuală a inflației de 2%.

Autorii studiului aduc în sprijin date istorice care demonstrează ce se întâmplă atunci când băncile centrale deviază de la acest obiectiv și urmăresc o politică monetară inadecvată, care nu ține cont de inflație sau de starea economiei. În timpul Primului Război Mondial și în perioada imediat următoare, banca centrală germană, Deutsche Reichsbank, a menținut forțat o rată a dobânzii reprezentative mult prea scăzută, în pofida șocurilor asupra cererii generate de război și a unor rate ale inflației în creștere. Consecința a fost o hiperinflație. Tot Germania s-a aflat și la polul opus: la începutul anilor '30, banca centrală a majorat ratele dobânzilor, în pofida prăbușirii economiei și a prețurilor în cădere liberă. Rezultatul a fost o spirală descendentă și o accentuare a depresiunii economice.

Autorii studiului, Bindseil, Zeuner și Domnick, conchid că nu politica monetară este cea care poate indica ieșirea din faza de creştere economică modestă, cu rate scăzute ale dobânzilor la economiile populației. Printre propunerile pe care le formulează se numără sporirea stimulentelor pentru cercetare și dezvoltare, asigurarea unui sistem de învățământ mai bun, o integrare mai rapidă a imigranților pe piața forței de muncă și îmbunătățirea condițiilor pentru investiții private. Promovarea de către autoritățile guvernamentale a unei politici favorabile creșterii economice de acest tip poate contribui la consolidarea economiei reale. În opinia autorilor, doar acest lucru va permite populației din zona euro să spere din nou la randamente mai ridicate pentru economiile sale.

Text actualizat în luna august 2021 pentru a reflecta rezultatul evaluării strategiei din 2020-2021.